joi, 24 mai 2018

Leapșă despre bani


Salată n-am mai făcut demult, leapșă tot demult... și cum ingrediente grozave pentru salată nu am, mâncăm ce avem, vorba aia. Am găsit ceva drăguț pe un blog și sper că autoarea nu se va supăra că am preluat ideea.

Săptămâna trecută am cheltuit cel mai mult pe...
N-am făcut cumpărături dinainte de-a pleca la Roma. Am luat doar de-ale gurii. Deci nu se pune, trecem peste. 

Dacă aș câștiga mâine 10.000 de euro, aș...
Hm, nu cred că ”aș” mare lucru. Suma e frumușică, dar nu din categoria ”life changing”. Presupun, așadar, că i-aș pune la bancă până-mi vine vreo idee. 

Rețeta mea preferată dintre cele mai ieftine este...
Clătite. Și-n culcare și-n sculare. Cu ciocolată albă, mulțumesc anticipat 😃

Distracția mea preferată care nu implică cheltuieli este...
Cititul. Un DVD cu Zubin. 

Voi considera săptămâna aceasta un succes pentru blogul meu dacă...
Grea întrebare. Adevărul e că nu mi-am pus niciodată problema în termenii ăștia. În ”blogosferă”, cum se zice, blogul meu e practic inexistent. Recunosc, mi-aș dori să fie mai cunoscut, să am mai multă interacțiune.... dar nu știu nimic despre promovare, SEO și alte asemenea :) Iar o pagină de Facebook n-are rost să-i fac.
Între timp, fiecare săptămână de când am blogul poate fi considerată a fi de succes. Pentru că vă simt aproape de mine pe fiecare dintre voi, care intrați aici 🙂

Dacă ar fi să fac o cheltuială mare și nu neapărat necesară, aș...
... lua bilete la un concert la Musikverein, sau pentru o croazieră în Caraibe, sau pentru un concediu în Singapore, Maldive, Japonia... Sau pentru o călătorie cu Orient Express!

Când eram copil, visam să fiu....
Scriitoare. 

Acum...
Mă bucur de niște revederi preconizate în luna iunie.

Dintre mere și pere, îmi plac...
Perele. Nu mă dau nici după ele în vânt mod deosebit, dar clar merele pierd. Nu-mi plac și pace bună. Oricum, nu în stare naturală, ci în plăcinte și ștrudele. 

Dintre ghiocei și zambile, îmi plac...
Zambilele, la orice oră 🙂 Le ador, alături de frezii, liliac și lăcrămioare. 

Banii reprezintă pentru mine...
O necesitate, un obiectiv, un scop. Nu mă regăsesc în categoria celor care susțin că nu sunt importanți, pentru că sunt. În același timp, nu cred că banii sunt totul. E adevărat că nu aduc fericirea, dar o pot întreține. 

Destul de multe întrebări despre bani, acum că mă uit. Dar dacă tot am vorbit despre asta, voi pe ce-ați cheltui niște bani dacă v-ar pica o sumă semnificativă pe neașteptate? 

luni, 21 mai 2018

La pas prin Cetatea Eternă (II)


Am reușit să scandalizez câțiva apropiați și probabil voi continua și cu unii dintre voi când voi spune că... pe mine nu m-a impresionat din cale-afară Colosseum-ul. Pfiu, gata, am zis-o. Acum dacă tot v-am decepționat, sper că veți citi până la sfârșit - măcar să aflați de ce. 

Piazza Venezia a fost cea dintâi destinație turistică unde am ajuns, la doar câteva ore după ce aterizaserăm în Roma. Am văzut emblematicul monument al lui Vittorio Emanuele (cel dintâi rege al Italiei unificate), construit între anii 1911-1935; aveam să-l mai revedem de multe ori pe parcursul următoarelor zile. Impozantă construcție și cu siguranță domină piața, dar - în imediata vecinătate a Columnei lui Traian, a Colosseum-ului și a Forumului Roman, era cam... distonantă. 


Columna lui Traian mi-a pus un nod în gât. Și asta nu pentru că m-ar fi impresionat (cred că mai provoc o dezamăgire cu asta, dar c'est la vie), ci pentru că mama a fost profesoară de istorie. A predat de mii de ori despre ea, cred. Și probabil i-ar fi plăcut să o vadă...


Am studiat-o în repetate rânduri și din toate unghiurile posibile, încercând să identificăm scena sinuciderii lui Decebal. Nici pomeneală, însă, figurile sunt prea multe, prea mici și nu poți discerne ca lumea. 


Am citit pe o tăbliță că în soclul columnei se află urna cu cenușa lui Traian, ceea ce ne-a bulversat un pic, pentru că habar n-avuseserăm de asta până atunci. Am mai privit, ne-am mai minunat și ne-am îndreptat spre Colosseum, încercând să ignorăm zecile de vânzători ambulanți și ”centurionii” care ne îmbiau să facem poze cu ei. 

Nu ajunseserăm încă la el când am văzut mulțimea adunată. Erau sute de oameni, unii păreau că stau la cozi (imense), alții negociau cu niște ghizi, alții umblau bezmetici și dezorientați  de colo colo. Și aici a apărut prima bilă neagră: la Colosseum e un haos total și desăvârșit, pardon de pleonasm. Aveam bilete luate în avans, dar nu am reușit să descoperim pe unde se putea intra dacă aveai bilete deja, nici să găsim vreo casă de bilete unde să ne putem informa. Niște indivizi care aveau ceva ecusoane ne-au agățat destul de repede: ”do you have tickets?”. Da, am zis bucuroși, dar ne-am dezumflat pe dată: cu ”tickets” cu tot, ne aștepta o coadă considerabilă, de măcar două ceasuri, pentru că nu intră decât un anumit număr de persoane la fiecare oră. Biletele noastre nu stipulau niciun interval orar, deci ne-am uitat unul la altul, am băut apă (care se încălzea alarmant de repede) și ne-am scărpinat în cap. 

”Wanna skip the line?”, ne-a îmbiat un ecusonat. Mai întrebi? Soarele ardea puternic și nu eram deloc dispuși să stăm la rând cu orele. Evident, treaba asta cu skip-the-line nu era pe gratis, mai exact trebuia să achiziționezi de la bișnițarii ăia un tur cu ghid. A costat 35 de euro pentru amândoi, dar ducă-se. Ne-a repartizat într-un grup de turiști germani și într-adevăr, după asta am intrat aproape ”ca-n brânză”. 

Eu deja mestecam mătrăgună. Și nu de bani mi-era, cât de haosul de acolo. Statul încasează câteva zeci de milioane de euro anual din biletele vândute la Colosseum; cum de nu gestionează mai bine debandada aia și lasă atât de mult la mâna bișnițarilor? Că de organizat lucrurile mai bine clar ar putea, după cum am avut ocazia să vedem la Muzeul Vatican sau la Villa Borghese, de exemplu. 

Așa stând lucrurile, nu pot spune că am resimțit plenar momentul. Poate și pentru că istoria - în mare parte sângeroasă - a Colosseum-ului exercita o oarecare influență. Nu mă gândeam decât la câte sute de mii de oameni au murit în arena aia, peste care se presăra nisip ca să acopere sângele.


Ce se vede în imagine era ceea ce se afla sub arenă - o serie de încăperi, scări, un fel de structură de bolți încrucișate. Din punct de vedere arhitectonic, este absolut impresionant ce s-a făcut cu aproape 2000 de ani în urmă (construcția a fost finalizată în anul 80 d.Hr.). Colosseum-ul putea găzdui între 50.000 și 80.000 de persoane, a căror intrare la spectacole era asigurată pe baza unor bonuri de ordine, prin nu mai puțin de 76 (!!!) de intrări, la care se adăugau încă patru rezervate pentru nobilii de rang înalt și împărat. 

- Clar erau mai deștepți decât sunt ăștia din ziua de azi, am bombănit eu și tot grupul mi-a dat dreptate.



Liniile trasate cu galben identifică loja împăratului - era chiar pe centru.


Și pentru că nu putea lipsi taman poza-clișeu:


Se împlinise un vis, dar eu eram cam mofluză. Nu fusese chiar ca-n imaginația și așteptările mele. Și poate că am mai fi stat, dar depindeam de ghid să mergem la Forum (care face parte din același ”pachet” ca și Colosseum-ul). Fiorul s-a mai estompat o dată când, dând un ocol, am băgat de seamă cum se efectuaseră lucrările (relativ recente) de renovare.


Cârpeală în toată legea, după cum vedeți. Nu s-au ostenit câtuși de puțin să-i dea o ”patină”, să mascheze cât de cât discrepanța dintre vechi și nou... partea renovată e ca un fel de spanac tuflit în mijloc.

Ieșind, am cumpărat două sticle de apă de la vânzătorii din față (”Trei euro!”. ”Păi parcă erau doi”. ”Doi sunt mai încolo, aici suntem la Colosseum, deci trei”) și am traversat spre Forumul Roman. Dar despre el în articolul viitor, că iar iese ceva la metru.

duminică, 20 mai 2018

Ecourile nunții regale


Mi-am croit planul zilei de ieri raportându-mă în mare parte la nunta din capitala Marii Britanii, despre care cu siguranță știți. Prințul Harry s-a căsătorit cu Meghan Markle, actrița care a interpretat-o pe Rachel în serialul ”Suits”. Previzibil, evenimentul a fost catalogat drept ”nunta anului”, iar bârfele și comentariile au fost direct proporționale. 

Cu toate acestea, cred că n-am mai văzut până acum opinii mai tendențioase și mai rău-intenționate. Nu-mi pot explica de ce unii au acumulat atâta otravă și simt nevoia s-o reverse în capul unui cuplu care nu le-a greșit cu nimic și pe care nu-l vor întâlni cu siguranță niciodată. Am urmărit în direct transmisiunea de la catedrală și tare mult mi-a plăcut. 

Ca să încep într-o notă agreabilă, iată cum s-a văzut de la mine:

- mi-a făcut o mare, mare plăcere să-i revăd pe actorii principali din ”Suits” - în special pe mangafaua de Harvey, recunosc 😃 


(Hai, pun și o poză numai cu el și cu nevasta-care-oricum-nu-mă-interesează).


- Amal Clooney arată atât de orbitor, încât cel de lângă ea aproape a trecut neobservat. George-who?


- Trecând la membrii familiei regale, Kate mi-a plăcut, deși aproape că n-o vedeai de pălărie. Remarcabil e faptul că a mai purtat de două ori ținuta respectivă în public. Ăsta zic și eu statement din categoria ”nu-mi pasă de reguli”.


- Eram sigură că Her Majesty va opta pentru o ținută în culori vii, ca și la nunta lui William. Unele voci susțin că mvai, a exagerat. Ei, ce să povestim. Eu cred că dacă ești Regina Angliei și ai 92 de ani, ți-ai câștigat dreptul să porți ce vrei. Și afară de asta, îi stă chiar bine. 


- Am fost foarte, foarte impresionată de comportamentul Prințului Charles față de mama miresei (care era singură, cam stingheră în marea aia de fețe nobile și deosebit de emoționată). Un mare domn se cunoaște din gesturi mici. Ca de exemplu, gestul de a-i oferi brațul când au mers împreună cu mirii la semnarea certificatului de căsătorie - deși nu exista niciun protocol care să-l fi obligat s-o facă. La ieșirea din biserică le însoțea pe amândouă - soția și proaspăta cuscră, dacă se poate spune așa - într-un tablou care mie mi s-a părut foarte simpatic. Afară de asta, am citit că s-a arătat permanent foarte grijuliu cu ea, la repetiția dinaintea nunții explicându-i personal toate ritualurile și tradițiile care urmau a fi îndeplinite.


Ținând cont și de faptul că a condus mireasa la altar, în ceea ce mă privește și-a spălat păcatele. Știu că părerea mea nu-l interesează din cale-afară, dar am zis s-o exprim. 


- Că tocmai am menționat mireasa 🙂 Mie mi-a plăcut rochia, cât despre voalul de cinci metri, brodat - o capodoperă, în opinia mea. Da, rochia a fost foarte simplă, dar a costat 270.000 de euro. Cu alte cuvinte, dacă voia altceva, cu siguranță și-ar fi permis. Așa a vrut să fie rochia ei de mireasă și cu asta, basta. 



Acuma, dacă e să zic totuși ceva - coafura a fost cam prea lejeră, mă gândesc. Adică pentru voal de cinci metri și tiară cu diamante, nu știu cât de potrivit e stilul ”lejer-dezordonat”. Însă în ansamblu o găsesc a fi fost deosebit de frumoasă.
Și a doua rochie (pentru petrecere) a fost foarte simplă. Și da, mi-a plăcut și aia.


Ziceam la începutul articolului de bârfe, de fapt ce zic eu bârfe - găleata de lături vărsată în unele medii, în special la adresa ei. Vai e pistruiată și de fapt și urâtă, vai sigur l-a îmbrobodit pe Harry (care n-a vrut să-i ceară să semneze contract prenupțial), vai rochia ei nu se ridică la înălțimea momentului, vai nu se compară cu Kate. Asta din urmă pune capac. Cum adică, nu se compară? Dar de ce trebuie să le compari? O să compare și copiii pe care-i vor avea cu cei ai lui William și Kate? Nu m-ar mira deloc. 

Probabil că Harry ar fi trebuit să le ceară binecuvântarea păreriștilor de Internet. Oh, dar cum de și-a permis să n-o facă?
Ah, altă aiureală: ”rezistă maxim cinci ani împreună”. Serioooos? Habar n-am cine se cred unii, pe cuvânt.

La final, ceea ce rămâne e ceea ce spun ochii lor 🙂


Nu pot încheia fără să menționez muzica - ambele coruri au fost extraordinare, iar violoncelistul aproape mi-a adus lacrimi în ochi.

Casă de piatră, Altețele Voastre 🙂 

marți, 15 mai 2018

Midlife crisis scrie pe mine


Dacă nu vă povestesc acum, n-o să pot dormi. Și după ce citiți, o să vedeți de ce e musai-obligatoriu-vital să dorm.

Pe scurt așadar, azi o colegă a avut un mic accident. Nimic grav, s-a împiedicat și-a căzut, din fericire fără a se răni serios și pentru astfel de situații avem un protocol întreg: cabinet medical, control sumar făcut de către cineva care-a absolvit un curs acreditat de prim-ajutor și completarea ultra-amănunțită a unui raport: datele persoanei, cum s-a întâmplat, ce urmări sunt, au fost / n-au  fost martori șamd. Mă duc eu cu femeia la cabinet, i se aplică o pungă de gheață pe genunchiul între timp tumefiat și se purcede la întocmirea raportului. 

- Vârsta? o întreabă tipa care scria cu râvnă.
- 54, răspunde colega.
- Wow, arăți foarte bine, felicitări. 
(Așa și e, mai mult de 44-45 nu i-aș fi dat). 
- Mulțumesc, zice, sunt bunică deja. 
Oh, ce minunat, se extaziază cealaltă și se întoarce spre mine: 
- Și tu? Ești și tu bunică?

Stop-cadru, mandibula migrează cu repeziciune spre sud, ochii se cască laaaaarg. Next level m-a lovit direct în plex.  Adică eu credeam că sunt încă la stadiul ”ai copii?”, ca să mă-nțelegeți.

Așa, acum pot să mă duc la culcare. La vârsta mea nu se cade să stau prea târziu, știți 🙄 Următoarea postare va fi de la Muzeul Antipa, cu peronul pe partea dreaptă.

duminică, 13 mai 2018

Fără titlu


Astăzi - de Ziua Dorului, cică, deși aspectul nu prezintă mare importanță în ce mă privește - mie nu mi-e dor, mi-e doar amar. 

Oameni buni, nu aduceți copii pe lume dacă nu sunteți pe deplinul deplinului și cu desăvârșirea desăvârșirii convinși că-i veți iubi necondiționat, că-i veți sprijini, că-i veți ocroti și învălui cu dragoste și că vor fi cele mai importante ființe din lume pentru voi. 

Atât. Simțeam nevoia să spun asta.